Nu inteleg nici acum de ce abia cand unele lucruri nu mai exista, incepem sa le pretuim si sa vedem adevarata lor valoare.Tot asa se intampla si in cazul oamenilor, abia cand moare cineva iti dai seama cat de important era pentru tine...Nu scriu acum din ce am auzit pe la altii, din ce am citit prin carti, nici ca sa dovedesc ca sunt un om complex care se gandeste si la altii sau care si-a format o impresie despre viata....scriu pntru ca a murit mama si pentru ca trebuie sa fac ceva acum.
Nu pot sa ma gandesc decat la ea, ma mira ca nu sunt intr-o stare atat de proasta.Observ ca se uita lumea cam ciudat la mine ca nu plang intruna si ca mai am chef sa fac si altceva.
Cred ca socul cel mare nu a venit acum.Cand am aflat eram intr-un mijloc de transport in comun, ma duceam in oras , pentru ca mi se paruse mie ca e zi frumoasa si insorita si ca merita sa ies, ma trezisem cu buna-dispozitie...si m-a sunat cineva sa imi spuna sa fiu tare, plangand.Si atunci , cand probabil trebuia sa se opreasca timpul in loc, sa ma opresc si eu, am continuat sa fiu destul de lucida, stiam sigur ce s-a intamplat,a inchis telefonul si l-am sunat pe unchiul meu, care a fost in toata perioada asta langa mama si langa noi.Era un pic socat pentru ca nu stia ce stiu si nu stia de ce nu sunt acasa si mi-a zis ca o sa vina vara-mea sa vb cu mine si ca ...mama nu a mai rezistat.Si... atunci am fost cam incurcata, nu stiam in ce directie sa mai merg, daca mai are rost sa ma duc sa ma duc sa ma pensez( normal ca nu mai are), am coborat val-vartej , am traversat, am sunat-o pe vara-mea care a intrat direct in subiect si pe masura ce vorbeam cu ea incepeam sa plang tot mai tare...Ma uitam la oamenii de pe strada care isi vedeau de ale lor , desi unii se uitau ciudat la mine pentru ca plangeam in hohote, nu stiam daca sa cred sau nu, daca sa mai plang sau nu...
Nu pot sa ma gandesc la ce se va intampla pe termen lung, nu pot sa ma gandesc cum va fi maine cand o sa o vad...Nu as vrea sa o vad asa, dar trebuie...e ultima ocazie sa o mai vad.Ma intreb acum ea unde e?Ma vede?Aseara, cand am plecat de la ea, mi-a zambit asa frumos si mi-a facut usor cu mana.Oare stia?Si eu de cand am venit acasa, nici nu am pupat-o ca nu vroia sa luam raceala una de la alta.As fi vrut sa vorbesc, sa ii povestesc ce am mai facut , cat de bine imi e, cat de tare sunt eu, cat de mult o iubesc , ca o sa se faca bine, ca o sa o iau cu mine cand o sa ma fac mare si o sa am casa mea ( cum ma tachina ea).Mai vroiam sa-i spun ca trebuie sa fie strong ca nu mai asa o sa isi revina, sa-i dau cateva exemple de femei care au rezistat bolii.Eram convinsa ca o sa mai traiasca macar o luna, ca o sa pot sa vorbesc cu ea cand venea acasa, ca acasa ii era mai bine pentru ca erau in jur toate lucrurile cu care era ea obisnuita si familia.
Tot ce a apucat sa imi zica a fost sa ma imbrac bine sa nu racesc si sa port caciula...si sa ma duc la doctor cand am probleme.Mi-a zis ca am slabit si i-am zis ca se inseala, ca dimpotriva m-am ingrasat :-).As fi vrut macar sa ii zambesc si eu mai mult , sa o privesc macar in ochi...doar ca m-am ascuns dupa o revista sa nu vada ca imi dadeau lacrimile pentru ca trebuia sa fiu strong, m-am prefacut ca ma mananca ochii si ca ma scarpin..si bineinteles ca in conditiile astea nu puteam sa o privesc.Aseara am avut mai mult curaj si am privit-o cand dormea.Dormea asa linistit, cu mainile prinse peste cap, cum dormea ea de obicei cand se odihnea dupa efortul depus pentru pachetele pe care mi le trimitea mie cu drag.
Pacat ca lucrurile astea nu or sa se mai intample..dar e bine ca au existat atata timp si e bine ca nu se mai chinuie.Zicea demult ca vrea sa termin eu facultatea si apoi mai vedem.Nici macar nu am terminat...mai era un pic, puteam sa o mai pretuiesc un pic, puteam sa o pretuiesc acum mai mult ca niciodata.Nu mi-am dat seama ca tot ce facea ea facea doar pentru mine, sau poate ca stiam asta dar mi se parea normal...copil prost si egoist.Cred ca ea stie ca o iubesc mult si ca inseamna mult pentru mine si ca am fost doar un copil alintat care nu a stiut sa arate la timp ce simte.
Sper ca ma vede...
Sa stii ca Dumnezeu ni-i ia pe cei dragi atunci cand considera ca e timpul.Sunt sigura ca mama ta stie cat de mult o iubesti si a stiut mereu asta, chiar daca tu zici ca nu ai aratat-o atat de mult si mai cred eu ca ea mereu o sa te vada si o sa aiba grija de tine, doar ca nu mai e fizic printre noi. Tu trebuie sa fii tare si sa o faci sa fie mandra de tine, cum a fost si pana acum, de acolo de unde e. Ai in jurul tau oameni care te iubesc is vor fi mereu langa tine>:D<
RăspundeţiŞtergere