The things I love, the things I hate

Fericirea...e un lucru mic..un pitic :)

2010-10-26T01:59:00.000-07:00

In timpul unei discutii cu o buna prietena, nu stiu cum mi-am amintit de citatul din "Moara cu noroc" unul din cele care m-au marcat in timpul liceului si m-am gandit ca as putea sa dezvolt aceasta idee...cand o sa am timp mai mult :).

"Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia ci linistea colibei tale te face fericit."

... to be continued

Shitty day

2010-02-24T13:43:00.000-08:00

Cateodata ma simt singura, singura si parca lucrurile pe care le fac nu ar conta deloc...
Mda...sunt cam trista ca altfel nu as scrie.Probabil chiar trebuie sa fiu doar eu cu mine ca sa ma ocup si de chestii din astea.Sper totusi sa nu devina un blog al depresiei.
As zice acum ca a fost o 'shitty day' ... daca as exagera.Daca as fi sincera as zice ca asa e toata perioada... nush ce perioada...perioada care vreau sa se termine.
O sa vina primavara, o sa imi zambeasca soarele si o sa ii zambesc si eu lui.O sa ma duc in Vama, o sa dansez pe plaja, o sa ma duc la munte, o sa ma panichez ca o sa cad pe stanci.........o sa.Poate ar fi bine sa fac ceva de acum, si sa nu mai aman pentru un viitor viitor.
Mai bine ma duc la culcare.Cand ma trezesc sunt mai fresh cu siguranta...si poate imi dau seama ca nu sunt asa singura cum ma vad acum.

Good days, bad days

2010-02-16T04:31:00.000-08:00

In ziua in care am scris primul post ma gandeam ca mai dureros de atat nu poate fi...Se pare ca nu e chiar asa, suferinta vine in timp si creste pe masura ce timpul trece.Eram constienta ca nu o sa fie usor, insa o vreme am avut impresia ca nu e nici cum imi imaginam eu.Imi mai faceam scenarii cu privire la momentul cand unul dintre cei apropiati o sa moara si ajunsesem la concluzia ca intr-un moment ca asta timpul o sa se opreasca, nu o sa ma mai pot ocupa in niciun caz de lucrurile obisnuite, nu o sa ma mai bucur de nimic...insa niciodata nu luam destul de in serios gandurile astea pentru ca ma gandeam ca asa ceva nu mi se poate intampla mie.Cred ca asa gandim toti de fapt, incercam sa evitam cat mai mult momentele neplacute( macar cu gandul).
Nu vreau sa ma plang, nici sa ma invinovatesc pentru ca am reusit sa trec mai departe...pentru ca nu e asa.Peste asa ceva nu cred ca pot sa trec vreodata.
Chiar daca pe alte planuri e o perioada frumoasa si incerc sa sa ma bucur cat mai mult de ea si chiar daca reusesc sa fiu multumita, nu inseamna ca am uitat ca ceva lipseste.Fiecare om are un rol in viata ta si mama il avea pe al ei, de fapt probabil ca avea mai multe.E ciudat cum imi amintesc de ea in momente in care nici nu ma astept si asa trec foarte usor de la veselie la tristete.Azi, de exemplu, eram in autobuz si ma uitam la o tanti care ma amuza pentru ca avea fata de invatatoare.Atunci mi-am amintit ca mama zicea ca in general majoritatea invatatoarelor sunt sarite de pe fix si mereu imi dadea si cateva exemple .Mi-am amintit ca era funny sa vorbesc cu ea si ma gandeam ca eu nu imi dadeam seama cat de bine imi era cand ma duceam acasa si ca momentele alea in care ne amuzam impreuna erau foarte frumoase....si apoi mi-am dat seama ca erau, ca nu vor mai fi...si mi-au dat lacrimile.Cam asa mi se intampla in fiecare zi, apare din senin ceva care imi aminteste de ea.
In cea mai mare parte a timpului sunt vesela, nu pentru ca mi-am impus asta, ci pentru ca am reusit sa gasesc oamenii care sa ma faca sa ma simt bine in prezenta lor si sa pot sa fiu eu, la fel ca inainte, sa ma maimutaresc, sa incerc sa fiu funny, sa imi permit sa ma supar pe ei si sa fiu a dracu', sa ii ascult cand au chef sa se destainuie, sa ma bucur pentru ei, sa se bucure si ei pentru mine, sa ma dau mare si tare in fata lor.
E bine sa stii ca ai multi prieteni sau macar sa ai impresia asta.
Obisnuiam sa fac o tragedie din orice chestie care mi se intampla( probabil ca o sa mai fac asta), insa nu si pentru asta.Nu imi impun sa mai despic firul in 4, sa analizez orice amanunt si sa trag de amintiri ... nici nu prea pot explica.Nu ma intereseaza daca sunt in autobuz si se uita lumea ciudat la mine ca mi-au curs 2 lacrimi aparent din senin, ca sunt la serviciu si colegii din fata mea pot crede ca sunt depresiva si ca poate imi dau lacrimile in fata monitorului pentru ca m-am certat cu iubitul.Cand imi trec prin minte imagini cu mama, pentru cateva momente ma deconectez de ce se intampla in jurul meu.
All in all, life is beautiful!Se intampla si lucruri bune, destule, poate o sa le apreciez mai mult.
Colegul din fata mea are 2 scaune, pe unul isi tine capul...o fi el obosit:)).Ce poate fi mai frumos?!Momente frumoase la serviciu, momente frumoase si acasa, si cu prietenii...Acum nu ca deodata viata e toata roz, dar asa e ea.E si neagra, e si gri, da' si cand e roz, e roz...bombon;)).
Mama are rolul ei si acolo ramane, unele lucruri se schimba in timp, altele nu!Asa ca, Geta-bioenergeta, sa stii ca eu tot cu tine rad de doamnele invatatoare.

The one I love the most

2010-01-25T07:30:00.000-08:00

Nu inteleg nici acum de ce abia cand unele lucruri nu mai exista, incepem sa le pretuim si sa vedem adevarata lor valoare.Tot asa se intampla si in cazul oamenilor, abia cand moare cineva iti dai seama cat de important era pentru tine...Nu scriu acum din ce am auzit pe la altii, din ce am citit prin carti, nici ca sa dovedesc ca sunt un om complex care se gandeste si la altii sau care si-a format o impresie despre viata....scriu pntru ca a murit mama si pentru ca trebuie sa fac ceva acum.
Nu pot sa ma gandesc decat la ea, ma mira ca nu sunt intr-o stare atat de proasta.Observ ca se uita lumea cam ciudat la mine ca nu plang intruna si ca mai am chef sa fac si altceva.
Cred ca socul cel mare nu a venit acum.Cand am aflat eram intr-un mijloc de transport in comun, ma duceam in oras , pentru ca mi se paruse mie ca e zi frumoasa si insorita si ca merita sa ies, ma trezisem cu buna-dispozitie...si m-a sunat cineva sa imi spuna sa fiu tare, plangand.Si atunci , cand probabil trebuia sa se opreasca timpul in loc, sa ma opresc si eu, am continuat sa fiu destul de lucida, stiam sigur ce s-a intamplat,a inchis telefonul si l-am sunat pe unchiul meu, care a fost in toata perioada asta langa mama si langa noi.Era un pic socat pentru ca nu stia ce stiu si nu stia de ce nu sunt acasa si mi-a zis ca o sa vina vara-mea sa vb cu mine si ca ...mama nu a mai rezistat.Si... atunci am fost cam incurcata, nu stiam in ce directie sa mai merg, daca mai are rost sa ma duc sa ma duc sa ma pensez( normal ca nu mai are), am coborat val-vartej , am traversat, am sunat-o pe vara-mea care a intrat direct in subiect si pe masura ce vorbeam cu ea incepeam sa plang tot mai tare...Ma uitam la oamenii de pe strada care isi vedeau de ale lor , desi unii se uitau ciudat la mine pentru ca plangeam in hohote, nu stiam daca sa cred sau nu, daca sa mai plang sau nu...
Nu pot sa ma gandesc la ce se va intampla pe termen lung, nu pot sa ma gandesc cum va fi maine cand o sa o vad...Nu as vrea sa o vad asa, dar trebuie...e ultima ocazie sa o mai vad.Ma intreb acum ea unde e?Ma vede?Aseara, cand am plecat de la ea, mi-a zambit asa frumos si mi-a facut usor cu mana.Oare stia?Si eu de cand am venit acasa, nici nu am pupat-o ca nu vroia sa luam raceala una de la alta.As fi vrut sa vorbesc, sa ii povestesc ce am mai facut , cat de bine imi e, cat de tare sunt eu, cat de mult o iubesc , ca o sa se faca bine, ca o sa o iau cu mine cand o sa ma fac mare si o sa am casa mea ( cum ma tachina ea).Mai vroiam sa-i spun ca trebuie sa fie strong ca nu mai asa o sa isi revina, sa-i dau cateva exemple de femei care au rezistat bolii.Eram convinsa ca o sa mai traiasca macar o luna, ca o sa pot sa vorbesc cu ea cand venea acasa, ca acasa ii era mai bine pentru ca erau in jur toate lucrurile cu care era ea obisnuita si familia.
Tot ce a apucat sa imi zica a fost sa ma imbrac bine sa nu racesc si sa port caciula...si sa ma duc la doctor cand am probleme.Mi-a zis ca am slabit si i-am zis ca se inseala, ca dimpotriva m-am ingrasat :-).As fi vrut macar sa ii zambesc si eu mai mult , sa o privesc macar in ochi...doar ca m-am ascuns dupa o revista sa nu vada ca imi dadeau lacrimile pentru ca trebuia sa fiu strong, m-am prefacut ca ma mananca ochii si ca ma scarpin..si bineinteles ca in conditiile astea nu puteam sa o privesc.Aseara am avut mai mult curaj si am privit-o cand dormea.Dormea asa linistit, cu mainile prinse peste cap, cum dormea ea de obicei cand se odihnea dupa efortul depus pentru pachetele pe care mi le trimitea mie cu drag.
Pacat ca lucrurile astea nu or sa se mai intample..dar e bine ca au existat atata timp si e bine ca nu se mai chinuie.Zicea demult ca vrea sa termin eu facultatea si apoi mai vedem.Nici macar nu am terminat...mai era un pic, puteam sa o mai pretuiesc un pic, puteam sa o pretuiesc acum mai mult ca niciodata.Nu mi-am dat seama ca tot ce facea ea facea doar pentru mine, sau poate ca stiam asta dar mi se parea normal...copil prost si egoist.Cred ca ea stie ca o iubesc mult si ca inseamna mult pentru mine si ca am fost doar un copil alintat care nu a stiut sa arate la timp ce simte.
Sper ca ma vede...